Consiliul Concurenţei consideră că trebuie găsite soluţii pentru a sprijini producţia internă de bitum, având în vedere că, în contextul investiţiilor în infrastructura rutieră anunţate pentru perioada 2021-2030, este de aşteptat să se majoreze cererea semnificativ în următorii ani, potrivit datelor transmise de Consiliul Concurenţei.
La ora actuală, piaţa bitumului pentru aplicaţii rutiere din România prezintă caracteristici oligopoliste, având un singur producător şi un număr relativ redus de importatori, respectiv zece, arată o analiză a Consiliului Concurenţei.
România este un importator net de bitum, peste 80% din cererea locală fiind acoperită de produse din import, iar principalele surse sunt ţări precum Polonia, Ungaria, Serbia, Turcia sau Grecia.
Unicul producător de bitum din România este Rafinăria Vega, aparţinând Rompetrol Rafinare SA, circa 17% din consumul autohton de bitum rutier fiind asigurat de producţia internă, la nivelul anului 2019.
Atât producătorul autohton, cât şi importatorii comercializează produsele fie direct către clienţii finali, fie prin intermediari (revânzători).
Cererea de bitum este caracterizată de sezonalitate, aceasta evoluează în concordanţă cu derularea lucrărilor de construcţie a drumurilor, respectiv creşte în lunile de primăvară şi vară şi scade toamna şi iarna, mai spun experţii Consiliului.
Fiind un produs rezidual al rafinării ţiţeiului, preţul internaţional al bitumului este strâns legat de cel al petrolului.
Analiza evoluţiei preţurilor bitumului rutier nu sugerează existenţa unor comportamente anticoncurenţiale, până la acest moment preţurile practicate în România fiind similare cu cele din ţările din regiune, arată sursa citată.