Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile unor companii din sectorul auto şi ale unor societăţi de asigurare: Automobile-Dacia SA, Renault Commercial Roumanie SRL, RCI Broker de Asigurare SRL, RCI Finanţare România SRL, RCI Leasing România IFN SA, Allianz-Ţiriac Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA, Groupama Asigurări SA, UNIQA Asigurari SA, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA.
Inspectiile au fost efectuate ca urmare a extinderii investigaţiei, declanşate în anul 2017, pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor din România.
Investigaţia, care va fi finalizată în acest an, se referă la o posibilă participare a companiilor în discuţiile/negocierile derulate de Asociația Concesionarilor Dacia, Renault și Nissan-ACODAREN și membrii acesteia, privind o posibilă coordonarea pentru stabilirea tarifelor, discounturilor și a altor condiții de tranzacționare.
În cadrul procedurii de investigaţie, în anul 2017 au fost efectuate inspecţii inopinate la 8 sedii sociale şi puncte de lucru ale Asociaţiei Concesionarilor Dacia, Renault şi Nissan-ACODAREN şi ale unora din companiile membre ale acesteia, de la care s-ar fi putut obţine informaţii relevante privind posibila înţelegere anticoncurenţială.
Companiile RCI Finanţare România SRL şi RCI Leasing România IFN SA nu sunt vizate de investigația Consiliului Concurenței, dar s-au efectuat inspecții la sediile acestora, în vederea obţinerii tuturor informaţiilor necesare evaluării contextului în care a avut loc posibila faptă investigată.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.
În ultimii ani, Consiliul Concurenței a făcut o serie de recomandări pentru consolidarea pieței asigurărilor auto obligatorii (RCA) și creșterea gradului de protecție a asiguraților, unele fiind preluate în legislația primară și secundară din domeniu. Astfel, în cadrul studiului realizat pe piaţa asigurărilor auto obligatorii, Autoritatea de Concurență a constatat că există situaţii în care se solicită un anumit preţ dacă cheltuielile de reparaţii sunt achitate de proprietar şi se solicită un preţ mai mare dacă reparaţiile sunt achitate de compania de asigurări.
Având în vedere relaţia tensionată dintre asigurători şi companiile de reparaţii, Consiliul Concurenței a propus elaborarea unui cod de conduită aplicabil în relația dintre cele două părţi, în vederea evitării prejudicierii consumatorilor.
De asemenea, pentru ca prețul asigurărilor obligatorii să scadă, Autoritatea de Concurență susține că este necesar să crească gradul de cuprindere al RCA, adică să crească numărul maşinilor care se află în circulaţie şi care au o polită RCA valabilă. La ora actuală, destul de multe mașini în circulație nu au RCA valabil, în parte, şi pentru că proprietarii au încheiat poliţa pentru o perioadă foarte scurtă, iar apoi au uitat să o reînnoiască.
Ca urmare, Autoritatea de Concurență a propus ca, pentru persoane fizice, poliţele RCA să nu se mai încheie pentru o lună, ci pentru 6 sau 12 luni, şi doar pentru persoanele juridice şi pentru o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună.
Reamintim că Autoritatea de Concurență a sancționat la sfârșitul anului 2018 nouă companii de asigurare și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale în valoare de aproximativ 53 de milioane de euro pentru încălcarea reglementărilor naționale și europene din domeniul concurenței, prin coordonarea comportamentelor pe piața asigurărilor auto obligatorii de răspundere civilă, în vederea majorării tarifelor acestor asigurări.
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții pe piața serviciilor de întreținere a autovehiculelor
- Cristian Badea
- Investigații