Delgaz Grid anunţă vineri că va colabora cu Consiliul Concurenţei în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă, se arată într-un răspuns al companiei energetice, transmis la solicitarea AGERPRES.
Reacţia companiei vine după anunţul făcut joi de Consiliul Concurenţei (CC) potrivit căruia acesta a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Delgaz Grid, manifestat prin aplicarea unui tratament diferenţiat în relaţia cu operatorii autorizaţi să efectueze verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, potrivit unui comunicat al instituţiei.
"Referitor la investigaţia începută de Consiliul Concurenţei, compania Delgaz Grid SA îşi exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu autoritatea de concurenţă, prin punerea la dispoziţie a tuturor informaţiilor necesare pentru clarificarea speţei care face obiectul acestei investigaţii. Respectarea legislaţiei în materie de concurenţă este o prioritate pentru compania Delgaz Grid, în toate activităţile desfăşurate", spun reprezentanţii companiei.
Delgaz Grid, companie din cadrul grupului german E.ON, deserveşte peste trei milioane de clienţi şi operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.000 de kilometri în 20 de judeţe din partea de Nord a României: Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău.
Tot Delgaz Grid operează şi reţeaua de distribuţie a energiei electrice de peste 80.000 de kilometri în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.
Delgaz Grid deţine, prin efectul legislaţiei specifice, o poziţie dominantă (un monopol) pe piaţa distribuţiei de gaze naturale aferentă zonelor geografice pentru care are licenţă de distribuţie.
Potrivit reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), distribuitorul de gaze naturale are obligaţia de a realiza o bază de date cu verificările/reviziile tehnice ale instalaţiei de utilizare efectuate de operatorii economici autorizaţi.
Activităţile de verificare şi revizie tehnică ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se efectuează în condiţii concurenţiale de operatori economici autorizaţi de ANRE şi selectaţi de clientul final.
Tarifele practicate de operatorii autorizaţi pentru efectuarea serviciilor de verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale sunt stabilite în condiţii de piaţă, pe baza cererii şi ofertei.
"Autoritatea de concurenţă suspectează că distribuitorul Delgaz Grid ar acorda un tratament preferenţial unei alte companii din cadrul grupului E.ON România, ceea ce poate avea ca efect creşterea costurilor pentru consumatorii finali, prin reducerea posibilităţii acestora de a alege societăţile autorizate pentru efectuarea de verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de gaze naturale", explică reprezentanţii CC.
În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a desfăşurat inspecţii inopinate la sediul central al Delgaz Grid şi la punctele de lucru din municipiul Iaşi, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice de investigaţie.
De asemenea, pentru asigurarea posibilităţii Consiliului Concurenţei de a obţine dovezi privind posibila încălcare a Legii Concurenţei, s-au desfăşurat inspecţii inopinate şi la sediile altor companii care nu sunt vizate de investigaţie.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, compania implicată riscă o amendă de până la 10% din cifra de afaceri.
Oficialii CC arată că inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a procedurii de investigaţie, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii Concurenţei. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.
Autoritatea de Concurenţă are în derulare mai multe investigaţii privind posibile abuzuri de poziţie dominantă în domenii conexe distribuţiei de gaze (de exemplu servicii de avizare tehnică a proiectelor, recepţie şi punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale) săvârşite de Distrigaz Sud Reţele, Gaz Sud, Megaconstruct.
De asemenea, Consiliul Concurenţei a sancţionat Wirom, distribuitor de gaze naturale, şi nouă executanţi de lucrări în domeniu cu amenzi în valoare totală de 920.069 lei (aproximativ 207.690 euro) pentru stabilirea unui preţ unic pentru instalaţiile standard de utilizare.
Otto Gas Otopeni a fost sancţionat cu 379.000 lei pentru abuz de poziţie dominantă manifestat prin impunerea unor tarife mai mari clienţilor care apelau la alte companii, faţă de tarifele pe care le percepea în situaţia în care era avizatorul şi realizatorul proiectului de utilizare a gazelor.
Otto Gas s-a angajat să despăgubească consumatorii care au apelat la alte companii şi au plătit mai mult, respectiv să le restituie tariful încasat suplimentar.