Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Oltchim de către Chimcomplex. Ce avocați de la Maravela & Asociații și Bondoc & Asociații au fost implicați în finalizarea tranzacției

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Chimcomplex preia unele active ale combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Potrivit informațiilor BizLawyer, în etapa obținerii aprobărilor din partea Consiliului Concurenței au lucrat echipe de avocați de la Maravela & Asociații și Bondoc & Asociații, consultanții legali implicați încă de la început în tranzacția ajunsă la final în ultimele luni ale anului trecut. Astfel, din echipa Maravela & Asociații au făcut parte partenerul Alina Popescu, Răzvan Pele (Counsel) și Magda Grigore (Associate), în timp ce Bondoc & Asociații a fost reprezentată de Lucian Bondoc (Managing Partner), Raluca Voinescu (Managing Counsel), Andrea Lungu (Senior Associate) și Andrei Alecu (Junior Associate).

Chimcomplex SA face parte din grupul industrial român SCR, controlat de Ştefan Vuza, şi activează exclusiv în domeniul fabricării de produse chimice. Asistența complexă acordată de Maravela|Asociații societății Chimcomplex a cuprins toate aspectele aferente tranzacției, incluzând due diligence, pregătirea ofertei, asistență în relațiile cu finanțatorii, pregătirea și discutarea documentelor tranzacției, relaționarea cu autoritățile de mediu și de concurență.

Echipa Maravela|Asociații a fost formată din peste 10 avocați. Gelu Maravela și Dana Rădulescu au asigurat asistența referitoare la procesul de due diligence, pregătirea ofertei, pregătirea și discutarea documentelor tranzacției și de finanțare. Alina Popescu și Magda Grigore au acordat asistența cu privire la aspecte de dreptul concurenței, incluzând analize complexe în materie de ajutor de Stat și notificarea concentrării economice, în situația încheierii tranzacției. Asistența în materie de insolvență a fost asigurată de Dana Rădulescu și Mirela Metea, avocații Mihai Buciuman, Daniel Vinerean și Daniel Alexie asigurând asistența în materie de dreptul mediului și aspecte de real estate.

Alături de Maravela & Asociații, Chimcomplex a avut alături și avocați din biroul din Bruxelles al firmei germane de avocatură Gleiss Lutz. Avocații Gleiss Lutz - în principal Dr. Ulrich Soltész, o figură marcantă a practicii de concurență la nivel european și colegul său, Dr. Thomas Pflock - au avut o contribuție importantă în definirea strategiei și chetiunile privitoare la relaționarea cu Comisia Europeană în materia ajutorului de Stat.

Echipa de avocați ai firmei Bondoc & Asociații care a asistat combinatul în această tranzacție, a fost coordonată de Lucian Bondoc, Managing Partner.

Combinatul Oltchim SA, important producător din industria chimică românească, a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrat de un consorţiu de administratori judiciari.

Activele achiziţionate de Chimcomplex reprezintă terenuri şi clădiri (atât finalizate, cât şi investiţii în curs de execuţie), drepturi de proprietate intelectuală, precum şi alte bunuri mobile reprezentând, în principal, utilaje, echipamente, tehnologii şi alte bunuri similar utilizate, în prezent, de Oltchim în procesele de producţie.

Aceste active pot fi folosite la fabricarea unor produse chimice, precum şi la activităţi conexe acestora (producţia, furnizarea şi distribuţia de utilităţi şi materii prime, transport prin vagoane de cale ferată etc.).

Decizia de autorizare a concentrării economice va fi publicată pe site-ul Consiliului Concurenţei după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

În iulie, Comisia Europeană şi-a dat acordul preliminar pentru preluarea Oltchim de către Chimcomplex, iar, în luna august, Consiliul Concurenţei a anunţat că analizează această tranzacţie.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Chimcomplex, Virgiliu Băncilă, a declarat, la începutul acestui an, pentru AGERPRES, că noul proprietar al Oltchim va păstra angajaţii şi salariile celor care lucrau până acum la instalaţiile de pe platforma din Râmnicu Vâlcea şi are în plan să relanseze producţia de PVC, material care nu se mai fabrică în România.

"Preţul pentru activele pe care le-am ofertat a fost 127 de milioane de euro. În plus, ne-am asumat efectuarea unor investiţii pe linia de protecţie a mediului, prevăzute în contract, de 13,7 milioane de euro, şi, ceea ce nu este prevăzut în contract, dar este în planul nostru de afaceri, este realizarea, după aceea, a unor investiţii care să dezvolte şi să consolideze platforma industrială de la Râmnicu Vâlcea", a afirmat Băncilă.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.