Consiliul Concurenței susţine iniţiativa ANAF de a elimina unele condiţii impuse comercianţilor de produse energetice

Consiliul Concurenţei consideră benefică iniţiativa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de a elimina obligativitatea deţinerii depozitelor proprii de către comercianţii angro de produse energetice. Totodată, Autoritatea de Concurenţă îşi exprimă disponibilitatea de a continua discuţiile cu instituţiile statului astfel încât să se identifice soluţii pentru prevenirea evaziunii fiscale, limitând, însă, impactul asupra mediului concurențial.

Reamintim că anul trecut ANAF, prin „Procedura de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice”, a introdus obligaţia ca aceştia „să deţină spaţii de depozitare corespunzătoare, în proprietate sau folosinţă - contract de locaţiune, contract de comodat sau cu orice titlu legal” și să efectueze toate operațiunile de comercializare cu recepția și livrarea fizică din aceste spații de depozitare.

În situaţia în care nu dețineau depozite proprii, mulţi distribuitori de produse energetice în regim angro nu şi-ar mai fi putut desfăşura activitatea, fiind astfel eliminaţi de pe piață.

În cadrul întâlnirilor cu conducerea ANAF - Direcția Generală a Vămilor, reprezentanţii Consiliului Concurenței şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la posibilele efecte negative asupra activităților desfășurate de operatorii economici din sectorul comercializării angro de produse energetice și, totodată, cu privire la afectarea mediului concurențial prin introducerea acestei obligaţii.

ANAF a anunţat că va elimina aceste condiţii impuse tuturor operatorilor care comercializează angro produse energetice, subliniind însă că, în situaţia în care activitatea necesită utilizarea spațiilor de depozitare, rămân valabile condițiile de control și supraveghere a acestora (dotarea cu rezervoare verificate metrologic, dotarea cu sisteme de gestiune a stocurilor conectate la rezervoarele de carburanți, dotarea cu sistem de supraveghere video).

Consiliul Concurenţei va colabora în continuare cu ANAF în vederea asigurării premiselor pentru funcționarea eficientă a pieței produselor energetice.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.