Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia prin care Romcim SA preia compania Simbeton SRL.
Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, transmis miercuri AGERPRES, Romcim SA este producător de ciment, agregate, betoane şi elemente prefabricate din beton. Compania deţine şi operează două fabrici de ciment la Medgidia şi Hoghiz, o staţie de măcinare la Târgu-Jiu, precum şi o reţea de terminale de ciment, cariere, balastiere, depozite de agregate, staţii de betoane şi staţii producătoare de elemente prefabricate de beton.
Romcim este controlată de grupul CRH, prin intermediul CRH Romania Holdings UK Ltd.
Simbeton SRL produce şi comercializează elemente prefabricate din beton. Compania deţine o unitate de producţie în Oradea, judeţul Bihor, care dispune de o staţie de betoane.
"În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal. Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial", se arată în comunicatul citat.