Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Unilever South Central Europe SA preia compania Good People SA, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.
Grupul Unilever îşi desfăşoară activitatea în industria bunurilor de consum, furnizând bunuri din toate segmentele de produse alimentare, produse pentru casă şi produse de îngrijire personală.
Compania Good People are ca domeniu principal de activitate producţia şi comercializarea către clienţii finali de produse alimentare proaspete (inclusiv băuturi).
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, www.consiliulconcurentei.ro, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.
În urma tranzacției, Mihai Simiuc, fondatorul companiei, ramane actionar al Good People S.A., cu 25% din capitalul social al societatii, procentaj pe care il detine în prezent. Ceilalți acționari, Sergiu Neguţ, Philip Hausmaninger, Johann Heubach, Maria Brujan şi Marius Gavril, ies din business.
Potrivit informațiilor BizLawyer, Schoenherr a fost implicată în tranzacție de partea vânzătorilor. Proiectul a fost coordonat de Madalina Neagu, partener corporate/M&A în cadrul Schoenherr și Asociatii SCA.
Unilever a apelat în această tranzacție la avocații firmei Eversheds România, cu care a lucrat și în proiectul preluării producătorului de înghețată Betty Ice. Biroul Eversheds din București este coordonat de Mihai Guia. El a fost și coordonatorul echipei echipei de avocați care a asistat Unilever în preluarea Betty Ice.