Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Hidroconstrucţia de către Electromontaj

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Electromontaj SA a preluat Hidroconstrucţia SA şi societăţile controlate de către aceasta, informează autoritatea de concurenţă.

Electromontaj SA, parte a Grupului H4L, este o companie specializată în construcţia şi întreţinerea liniilor de transport împreună cu staţiile electrice de conexiuni şi de transformare pentru alimentarea cu energie electrică. Grupul H4L desfăşoară activităţi în diverse domenii, printre care dezvoltarea imobiliară, închirieri, exploatare forestieră, producere şi comercializare de energie electrică şi gaze naturale.

Hidroconstrucţia are ca domeniu principal de activitate execuţia lucrărilor de construcţii hidroenergetice şi hidrotehnice la suprafaţă şi în subteran, pe lângă lucrările cu specific hidroenergetic, executând lucrări civile şi industriale, drumuri şi poduri, lucrări edilitare, lucrări de îmbunătăţiri funciare, exploatări de cariere şi balastiere, reparaţii de utilaje, confecţii metalice şi prefabricate din beton armat.

Consiliul Concurenţei precizează că, în urma analizei, a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.