În 2019, Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în valoare totală de 96.432.485 lei (20,3 milioane euro), din care companiile au recunoscut aprox 30%. Din totalul amenzilor, cele mai multe au fost aplicate pentru abuz de poziție dominantă, 91%, restul de 9% fiind aplicate pentru carteluri. Consiliul Concurenţei a avut calitatea procesuală în 207 dosare privind concurenţa. Procentul hotărârilor Înaltei Curţi de Casație și Justiție, favorabile Autorităţii de Concurenţă a fost de 94%. Anul trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție a menţinut 99% din valoarea totală a amenzilor contestate.
Cele mai importante amenzi:
➢ 59.967.944 lei (12.857.897 euro): Roche România SRL pentru abuz de poziţie dominantă pe piața unor produse oncologice din România
➢ 17.650.326 lei (aprox. 3,7 milioane euro): Distrigaz Sud Rețele SRL (DGSR) cu amendă în valoare de pentru abuz de poziție dominantă în zonele pentru care a deţinut licenţă de distribuţie.
➢ 6,3 milioane lei (aprox. 1,3 milioane euro): Premier Energy SRL, în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA, pentru abuz de poziție dominantă în zonele pentru care a deţinut licenţă de distribuţie
➢ 5.042.540 lei (aprox 1,1 milioane euro): 4 companii pentru trucarea unor licitaţii organizate de CNADNR (în prezent CNAIR) în anii 2012 şi 2013, în vederea atribuirii serviciilor de întreţinere curentă pe timp de iarnă (deszăpezire) a drumurilor naţionale şi autostrăzilor aflate în administrarea Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj
Sancţiunile au fost aplicate, astfel:
o Diferit SRL - 2,755,562 lei
o Selina SRL 1,329,936 lei;
o Athos Com SRL - 922,741 lei;
o Ritorsa Trans SRL - 34,301 lei.
➢ 3.182.184 lei (667.000 euro) 4 companii pentru trucarea unor licitații privind achiziționarea de indicatoare rutiere și/sau lucrări de marcaje rutiere.
Amenzile au fost aplicate astfel:
o Vesta Investment SRL 725.267 lei;
o Helvespid SRL 21.843 lei;
o Loial Impex SRL 1.504.279 lei;
o Girod Semnalizare Rutieră SRL 930.795 lei.
➢ 2.183.552 lei (460.000 euro): Netcity Telecom SRL (fostă Netcity Telecom SA) pentru abuz de poziție dominantă
➢ 449.529 lei (94.240 euro): Safety Securty SRL și Spartan Pază şi Protecţie SRL pentru trucarea unei licitații organizate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva RA, prin Direcția Silvică Hunedoara,în vederea atribuirii contractului: “Contract de prestare servicii de pază – DS Hunedoara 2017“
Tot anul trecut, au fost declanşate 9 investigaţii privind posibile încălcări ale Legii concurenţei. La sfârşitul anului 2019, Consiliul Concurenţei avea în derulare 32 de investigaţii privind posibila încălcare a Legii concurenţei. De asemenea, au fost finalizate 9 anchete sectoriale/studii/ analize (Sare deszăpezire, Retail carburanţi, Iluminat public, Alimentare apă, Ciment. La sfârşitul anului erau în derulare 17 anchete sectoriale/studii/analize, dintre care 6 au fost declanşate în 2019. De notat că, în 2019, s-au desfăşurat 9 inspecţii inopinate la 44 de sedii şi puncte de lucru.
Pe parcursul anului 2019, Consiliul Concurenţei a autorizat 75 de concentrări economice, din care 1 a fost autorizată cu condiţii: OMV Petrom Marketing a preluat a opt stații de distribuție carburanți de la compania ART Petrol.
Cele opt stații de distribuie sunt localizate în București și în județele Ilfov, Ialomița, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu și Argeș. OMV Petrom Marketing și-a luat angajamentul de a vinde patru stații de distribuție carburanți, împreună cu activele care contribuie la funcționarea curentă a acestora: în prezent, trei sunt operate de către Art Petrol (SDC Slobozia, SDC Potlogi, SDC Vasile Lascăr din București) și una de OMV Petrom Marketing, în orașul Alexandria (SDC Petrom 2 Alexandria).
De asemenea, OMV Petrom Marketing s-a angajat ca, pentru o perioadă de zece ani, să nu preia controlul asupra activității vreunei stații de distribuție de carburanți supusă vânzării.
Consiliul Concurenţei a analizat în 2019 și 96 acte normative sub aspectul incidenței cu reglementările din domeniul ajutorului de stat. Autoritatea a elaborat 148 de avize, opinii şi puncte de vedere în ceea ce privește ajutorul de stat și concurență.
De asemenea, a emis aviz din punct de vedere al conformității cu reglementările europene în domeniu pentru 58 de măsuri de ajutor de stat și de minimis, ce implică fonduri europene și naționale în valoare totală de 27,7 miliarde lei. În anul 2019, a fost finalizată prin decizie de autorizare din partea CE, capitalizare CEC Bank.
În cursul anului 2019 au fost recepţionate 45 de mesaje prin intermediul platformei avertizorilor de concurență, aspectele semalate vizând domenii precum piaţa serviciilor hoteliere, piaţa de retail alimentar, piaţa produselor farmaceutice, servicii transport calători, piese auto, servicii de televiziune prin cablu, piaţa energiei electrice şi altele. Unele sesizări au condus la dialog între autoritate şi avertizori, iar cele relevante au ramas în atenţia instituţiei, care monitorizează permanent pieţele şi poate declanşa investigaţii ori de câte ori există suficiente indicii privind o potenţială încălcare.